Happy to discuss your requirement: Schedule a meeting

Blog Standard

Blog Standard

Avocații SGA, speakeri în cadrul Conferinței Naționale a Asociației Școlilor Particulare „Co-creating the Future of Education”

Ne bucurăm că am participat și anul acesta la Conferința Națională a Asociației Școlilor Particulare, ce a avut loc în perioada 13-14 septembrie 2024.A fost o oportunitate deosebită să contribuim cu expertiza noastră juridică în cadrul unor teme esențiale pentru viitorul educației din România și suntem mândri să fim alături de o comunitate dedicată excelenței

Raportul final al inspecției generale în cadrul unităților de învățământ preuniversitar poate fi contestat în fața instanțelor de judecată.

Avocații SGA, Armand Gogeanu și Vlad Ștefan, specializați în materia contenciosului administrativ și în dreptul învățământului, au obținut o soluție de referință cu privire la natura de act administrativ a Raportului scris final al inspecției școlare generale și, implicit, cu privire la posibilitatea contestării acestuia în fața instanțelor de judecată. Prin soluția definitivă pronunțată, Curtea de Apel Ploiești a casat soluția primei

Consecințele tendințelor de reglementare a noțiunii de „profesie liberală” în Uniunea Europeană asupra profesiei de avocat

Rezumat În contextul european, conceptul de ,,profesie liberală” capătă o nouă dimensiune cu un impact evident în ceea ce privește profesia de avocat. Lucrarea de față va prezenta în cele ce urmează, tendințele de reglementare a noțiunii de ,,profesie liberală” și consecințele pe care o astfel de definiție le-ar putea determina în ceea ce privește

Legea învățământului preuniversitar „România Educată”. Lipsa caracterului normativ. O problemă de securitate juridică?

Prezenta analiză își propune să prezinte o serie dintre problemele de natură juridică ce caracterizează Legea învățământului preuniversitar ,,România Educată”. Dincolo de lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung a acestor acte normative, dincolo de preluarea într-o proporție considerabilă a instituțiilor și mecanismelor juridice din actuala lege a educației naționale nr. 1/2011[1], dincolo de